CFR Cluj este aproape să-și schimbe antrenorul, iar primele nume pe listă ar fi Dan Petrescu și Edi Iordănescu. Din câte se pare, printre variantele luate în calcul de conducere s-ar afla, însă, și Eugen Neagoe, antrenorul lui Sepsi.
Posibilitatea ca Eugen Neagoe să-l înlocuiască pe Conceicao a fost înaintată de DigiSport. Oficialii ardelenilor au fost atrași de antrenor, după ce acesta a făcut din Sepsi o echipă favorită la play-off-ul Ligii 1 Betano, dar și o adversară puternică pentru echipele mari. Deocamdată nu se cunoaște poziția oficială a lui Neagoe, dar mirajul unei astfel de formații l-ar putea face să accepte cea mai importantă experiență din cariesa sa. Până acum, Eugen Neagoe le-a mai pregătit ca principal, printre altele, pe Aris Limassol, Nea Salamis sau Poli Iași.
Din postura de antrenor al lui Sepsi, Neagoe a întâlnit de două ori CFR Cluj și a pierdut ambele confruntări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER